Cum am spus si in postul trecut, lumea e facuta din oameni simpli si complicati. Cei simplii prefera suprafata, cand tot ceea ce se poate imparti se imparte in alb si negru, iar ceea ce e profund, e ignorat si trecut in plan secund. Doar din dorinta de a gandi ne-complicat, de a te ascunde, de a nu-ti complica viata, de a nu lupta si de a gandi totul la prima mana. Cei simplii traiesc in imediat, intr-o hotarare si nehotarare permanenta, toate luate pe moment, in virtutea evenimentelor imediate la care iau parte si pe care le provoaca ca asa li se pare lor ca trebuie sa fie cursul evenimentelor. Sunt egoisti si traiesc in acest imediat, pana cand imediatul le rade in fata, iar clipa ii copleseste si tot ceea ce era alb sau negru nu mai poate fi demarcat clar.
Complicatii sunt cei analitici, care, mai mult decat oricand, doresc a da un sens fiecarui gest, de a interpreta si de a trece si a privi mai departe de aparente si ganduri la prima mana. Complicatii nu fug, iau lumea in piept si isi asuma responsabilitatea pentru ca a trai viata inseamna tocmai a-i tine piept si nu a abandona barca atunci cand ti se pare ca ia un pic de apa. Si chiar daca ia apa, cauti mereu vesta de salvare intai, inainte de a sari in mijlocul oceanului. Oceanul pare la inceput cea mai buna solutie de scapare, de rezolvare a tututor problemelor, dar soarele arde si mai tare cand esti in apa, iar cineva nu poate inota prea mult fara vesta de salvare. Intotdeauna complicatii isi dezvolta potentialul, indiferent de circumstante, pentru ca stiu sa lupte si sa traiasca atat momentul, cat si ceea ce va veni dupa. Sunt educati in a stii ceea ce isi doresc si de a imprima vietii un anumit ritm, care bate din ce in ce mai tare, crescent, chiar daca la inceput abia se aude.
Simplii, prin comportamentul lor, sunt in stare sa strice tot. Nu se gandesc la consecinte, nu se gandesc la ei si la altii intr-un ALT moment decat atunci, iar deciziile vin si sunt luate in valtoarea evenimentelor. Se actioneaza la suprafata pentru ca la suprafata isi cauta justificarea actiunilor. Suprafata le confirma deciziile, ceea ce vor sa auda. Iar daca cineva vrea sa isi confirme ceva, atunci cu siguranta isi va confirma, va actiona in virtutea demonstrarii, nu in virtutea gasirii contrariului care ii deranjeaza si le destabilizeaza imediatul in care traiesc.
Cel putin pentru moment, vor cauta confirmarile la tot pasul, egoismul certificat in care trebuie sa isi demonstreze ca au procedat bine, pana cand realitatea vine peste ei si ii ia pe nepregatite, tocmai acel imediat in care se simteau foarte bine ii surprinde si atunci se gandesc ca ceea ce e la prima mana, nu e mereu valabil, nu este o reteta a fericirii si a ceea ce conteaza in final. Ritmul selor simpli e diferit, este un bum initial, apoi bum-ul se estompeaza, iar imediatul se obisnuieste cu ritmul si nu mai poate fi auzit.
Simplii nu comunica, iar cu cat se simt mai apropiati de cineva, cu cat le este mai greu sa comunice, pentru ca le este frica de interactiune, interactiunea inseamna instabilitate pentru ei, frica ca deciziile sunt destabilizate, ca vor fi influentati si ca CEVA-ul, pentru ei atat de simplu, brusc nu ar mai fi simplu si lor le-ar fi din ce in ce mai greu sa isi demonstreze ca procedeaza bine. Nu au nevoie de cineva care sa le infirme imediatul de care acum cred ca au atata nevoie.
