versus

28 Jan

Am avut saptamana asta niste revelatii: am realizat ca au loc atatea schimbari in jurul meu, ca exista tot atatea semne de maturizare din partea mea si a celorlati prin faptul ca simt atatea diferente intre generatii, intre stiluri si asteptari de (la) viata. Am trecut prin sentimente de depasire, melancolie, apreciere, admiratie si fericire la compatimire. De vreme ce “nu stiu altii cum sunt” a devenit asa un cliseu, ce bine pica sa il folosesc acum..

So, nu stiu altii cum sunt, dar zilele trecute, in urma unei discutii cu prietena Miu Miu aka Alinuta, am realizat subit urmatoarele: ca mi-e dor de copilarie, ca mi-e dor de perioada cand nu aveam nicio grija decat saritul gardului de la liceu ca sa chiulesc si ca mi-e dor de tinutul scaunului in amfiteatru in facultate si de grupul “fetelor cu caiet mecanic”.

Amintirea copilariei este atat de vie si roz, incat ieri noapte am visat cele mai frumoase momente, de parca fiecare clipa a iesit la suprafata si am realizat cat de repede a trecut timpul si ca as mai vrea sa copilaresc cat mai mult, sa nu ma maturizez si sa opresc timpul.

Acum cateva luni vroiam sa plec in afara la master, eram hotarata. Stiam ca nu m-as duce sa invat mai mult decat as invata aici, ci sa ma distrez, sa imi fac prieteni noi si sa mai copilaresc un pic, sa imping cat mai incolo in timp maturizarea, grijile jobului si ale real life-ului.  M-am sucit din motive evidente, am revenit un pic cu picioarele pe pamant ca deh, cica era timpul…

Dar inca continui sa fac lucruri care, in mod evident, sa imi ofere satisfactia ca am mai impins un pic timpul maturizarii depline, ca sunt libera in gandire si vise, ca fac ceea ce fac din placere, ca am prieteni iubitori cat pentru o viata,  ca ma distrez mai mult decat ar trebui poate, ca profit de timp la maxim.

Trebuie sa recunosc ca in multe privinte ale vietii mele sunt hedonista si nu gasesc nimic peiorativ in asta. Sunt de parere ca oamenii au inceput sa duca in general o viata mult prea materialista, orientata catre un utilitarism extrem, care duce la uniformizare si depersonalizare si nu sunt de acord cu asta. De ce sa iti ignori si negi anumite placeri care te individualizeaza, doar pentru ca asa este ..mai bine sau asa iti va fi ..mai bine intr-un viitor nedefinit?

Nu mai avem timp fizic de noi, timp de joaca, timp de copilarie, timp … de imediat, ci mereu trebuie sa ai in minte doar viitorul, cu riscul sa nu mai traiesti deloc in prezent. E normal ca trebuie sa ai in considerare si viitorul, dar de cele mai multe ori uiti sa te bucuri de ce iti poate oferi prezentul.

Daca e ceva ce am invatat din experientele de anul trecut (unele bune, altele rele, dar care au condus la bine ca am stiut sa traiesc in prezent cand a trebuit) este ca e bine sa apreciem, sa ne bucuram si sa traim la maxim fiecare clipa, sa cautam sa castigam din fiecare experienta si sa credem mereu ca ceva rau va duce la ceva bun. Aici intervine hedonismul: oricat de multe lucruri ti se par nedrepte, gresite, etc, cauta sa scoti mereu ceva bun, care sa iti aduca placere si satisfactie, ca nu cumva acea experienta sa se iroseasca si sa te iroseasca. Un lucru e bun pentru ca il faci si tu sa fie bun, depinde doar din ce unghi il privesti.

Acum realizez ca sun ca un guide book americanesc si cliseist, dar e probat, analizat si acum – dat mai departe. 🙂

Anyway…am deviat de la subiect. Vroiam sa zic de copilarie, de ce imi aduc eu aminte cu placere, lucruri despre care atunci cand vorbesc, mereu ma trezesc ca imi lasa un zambet larg pe fata si o privire tampa de copil cretin.

Sigur ati observat cat de mult s-a schimbat lumea, iar eu cel mai mult mi-am dat seama din lumea reflectata prin copii din ziua de azi. Nu vreau sa sun ca o baba, dar senzatia mea este ca nu mai stiu sa se bucure cu adevarat de anii copilariei, nu mai trec prin toate etapele si pierd toata distractia veritabila a copilariei. Nu pot sa zic ca eu imi aduc aminte chestii rele din perioada comunismului ca eram mica si oricum familia mea era ok. Ceva de genul ca stateam la cozi la lapte de ex, dar si acasa aveam portocale si masinute pe telecomanda. Deci oricum nu ma plang. Dar nu vorbesc de distractiile astea, ci de distractiile ieftine, care nu te costau nimic si ofereau tot. Am fost un copil nastrusnic, saream imediat unde era vorba de 10 10 gardiana 10, tara tara vrem ostasi, ratele si vanatorii, frunza si de-a v-ati ascunselea sau leapsa pe coco. Ma jucam cot la cot cu baietii fotbal in spatele blocului sau bidonasul si, consecinta – niste genunchi de baietoi, cu julituri peste tot si maini rupte la lapte gros. Acum copii se joaca FIFA pe PSP/Wii/PC/XBOX si altele. Daca intrebi un copil de 10 ani cum se joaca Frunza se uita la tine crucis si se duce acasa, cauta pe Google si apoi intra linistit in retea si joaca Counter. Zona blocului meu este impanzita de copii. Acum ceva ani toata lumea iese in fata/spatele blocului si se juca, faceam cazemate din zapada, intindeam patura si ne jucam. Sau altii, ca mine, faceau cornete si tevi si alergau betivii de la scara cealalta cu liftul…Acum nu e nici tipenie de copil la joaca, nici macar in weekend sau vara. E trist.

Tin minte cum ma bucuram la Tropicana sau TEC si ciocolata Africana. Am mai prins si gumele Brooklyn si Turbo, care mestecai pana maine cauciucul ala, luai in prostie gume, doar doar sa iti cada surpriza pe care nu o aveai. Faceam colectii de surprize si schimburi, acum se dau la schimb cheat-uri de GTA sau mai stiu eu ce alt joc. Gaseam cele mai ciudate locuri sa ne ascundem, tabaram in tractor la Cami (:)) si ne ascundeam si atasam pe flancuri, avand avantajul inaltimii :))  acum luptele se dau cu orci, printese virtuale si altele, pentru resurse si teritorii.

Nici nu se mai aud rasete sub balcon la mine – inainte se strangeau aici copii vara pe patura-, acum isi spun doar LOL pe mess si cu asta basta, invata messu inainte sa invete sa scrie. Noi ne ceream prietenia, mergeam la bairam sau chefuri si ascultam si bluesuri..ne uitam la desene rusesti si bulgaresti, parca aveau sens, desene cu globule albe si rosii, educative acum sunt niste prostii violente si dublate, ca nu cumva sa solicite si mai mult…mergeam la film la Luceafarul si Favorit, imi amintesc si acum ce emotii m-au trecut cand am vazut Titanicul la Favorit. 🙂

E trist si imi pare rau ca nu simt si ei copilaria veritabila, buba facuta la lapte gros, apa diluata de la TEC, ci doar febra musculara la degete de la joystick. Nu mai stiu sa aprecieze si sa evalueze. E normal sa vrei ca odrasla ta sa nu treaca prin neajunsurile tale si sa fie totul mai simplu pentru ea, dar chiar atat de simplu?!

Advertisements

2 Responses to “versus”

  1. Miezu` February 2, 2009 at 3:26 pm #

    unde sareai tu ma gardu` in liceu, ca era poarta deschisa : )))
    I hear you, si mie mi-e dor de copilariile alea, am avut o zi in care numai la asta m-am gandit, am realizat ca am 24 de ani si ca e foarte probabil ca la liceu sa nu ma mai primeasca nimeni, deci all gone. nu-i bai, ne asteapta inca multe, gandeste asa : )

  2. Simonette February 2, 2009 at 4:00 pm #

    hehe, saream in clasa a 9, dupa aia ne-am nesimtit si ieseam direct. dar in cls a 9 ma ascundeam eu si sub banci de directa cu Claudia :)) deci..saream si gardul :))) Ce vremuri..
    oricum, de copilarie si ghidusii mi-e cel mai dor. acum nu zic eu ca-s cuminte, dar nu mai e acelasi feeling. acum parca te chinui sa iesi din monotonie, atunci era freestyle 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: